Green Douglas-fir (Pseudotsuga menziesii var. menziesii (Mirb.) Franco) in Călimănești Forest District: a successful long-term use | Duglasul verde (Pseudotsuga menziesii var. menziesii (Mirb.) Franco) în Ocolul silvic Călimănești: o utilizare de succes pe termen lung

إنجليزي. Green Douglas-fir was introduced in the Călimănești Forest District at the beginning of the 20th century. Currently, there are 78 stands with green Douglas-fir covering 1451.1 ha, of which the species itself is found on 389.15 ha. Only seven of these stands are pure (share of green Douglas-fir at least 80 per cent), whereas the majority of them (71) are mixed with both softwoods (e.g., Norway spruce, silver fir, Scots pine and European larch) and broadleaves (predominantly European beech, sessile oak, hornbeam, and sycamore maple, but also wild cherry, small-leaved linden, and common ash). The species was used especially in the European beech vegetation layer, at altitudes ranging from 250 m to 1100 m. Consequently, the soils under these stands are extremely variable, from brown to brown podzolic or even podzols. Green Douglas-fir has shown remarkable high resistance to disease and pathogens, as well as no damaging effects of snow or wind. Throughout the area, diameters and heights of the species are higher than those of cohabitants, either softwoods or broadleaves. In the oldest stand (115 years old) green Douglas-fir has reached 83.2 cm in diameter and 40.5 m in height, with a wood production of 1167.1 m3 ha-1.

روماني؛ المولدافية. مولدوفا. Duglasul verde a fost introdus în Ocolul silvic Călimănești la începutul secolului al 20-lea. În prezent, există 78 de arborete cu duglas verde care acoperă 1451,1 ha, din care specia se întâlnește pe 389,15 ha. Doar șapte din aceste arborete sunt pure (ponderea duglasului verde cel puțin 80%), în timp ce majoritatea lor (71) sunt amestecate atât cu specii de rășinoase (spre exemplu, molid, brad, pin silvestru și larice european), cât și de foioase (predominant fag, gorun, carpen, paltin de munte, dar și cireș pădureț, tei cu frunză mică și frasin comun). Specia a fost utilizată mai ales în etajul de vegetație al fagului, la altitudini cuprinse între 250 și 1100 m. În consecință, solurile de sub aceste arborete sunt foarte variate, de la cele brune la brune podzolice sau chiar podzoluri. Duglasul verde a prezentat o rezistență remarcabilă la boli și dăunători, precum și inexistența vătămărilor de zăpadă sau vânt. Pe întreaga suprafață cercetată, diametrele și înălțimile speciei au fost mai mari decât ale celor coabitante, fie rășinoase sau foioase. În cel mai bătrân arboret (vârsta 115 ani), duglasul verde a atins 83,2 cm în diametru și 40,5 m în înălțime, cu o producție de lemn de 1167.1 m3 ha-1.