Serviciile ecosistemice culturale oferă o serie de beneficii pentru bunăstarea umană, dar dintr-o perspectivă identitară. Aceste beneficii includ experiențe estetice, cunoștințe și abilități, spiritualitate, implicarea în conservarea naturii, ceea ce înseamnă că, indirect, serviciile culturale asigură conservarea tuturor formelor de viață. Conceptul de servicii culturale ale ecosistemelor a devenit din ce în ce mai important în ultimii ani, deoarece ajută la înțelegerea valorii socio-culturale a pădurilor și la echilibrarea intereselor părților interesate în gestionarea pădurilor. În România, serviciile ecosistemice sunt recunoscute prin funcțiile de protecție și de producție atribuite pădurilor. Din fericire, sistemul forestier românesc integrează numeroase servicii ecosistemice în procesul de elaborare a managementului forestier, prima corelație între categoriile funcționale specifice fiecărui tip de arboret și măsurile silvice propuse. Mai mult decât atât, instrumentele de politică forestieră mixtă pentru serviciile ecosistemice forestiere fac referire la documentele necesare privind armonizarea planificării silvice cu planul de management al ariilor naturale protejate și cu cele complementare oferite de sistemul de certificare FSC. Serviciile ecosistemice culturale se confruntă cu mai multe provocări, una dintre acestea fiind lipsa unor concepte coerente care împiedică evaluarea și integrarea serviciilor ecosistemice forestiere în proiectarea arhitecturii peisajului. Rezultatele analizei arată că pădurile cu rol cultural identificate prin procesul de certificare se referă, în general, la pădurile din apropierea clădirilor culturale și/sau de patrimoniu (cum ar fi bisericile și mănăstirile) sau la pădurile care oferă valori estetice și/sau recreative importante. În mod evident, certificarea managementului forestier contribuie, printr-o abordare metodologică simplă, la identificarea pădurilor cu rol cultural, în special în situațiile în care planurile de management forestier nu le acordă prioritate din cauza limitărilor impuse de criteriile de zonare funcțională. Mai mult de 40% din pădurile culturale analizate au un rol recreativ și ecoturistic, urmate de cele cu valoare spirituală sau religioasă, cu 18% din suprafața totală a pădurilor culturale analizate. Deși prin acest studiu au fost identificate șapte tipuri de servicii ecosistemice culturale, componenta de diversitate culturală este imposibil de diferențiat la nivel național, deoarece diversitatea culturală implică existența populațiilor indigene. În schimb, studiul poate fi extins la o scară mai mare pentru a identifica mai multe păduri cu valoare inspirațională sau estetică, ambele valorificate la nivel de peisaj.