Pro Silva Europe este o Asociație a Silvicultorilor care susține gestionarea pădurilor bazată pe procese naturale, cu scopul de a asigura menținerea vitalității pădurilor europene, de a îmbunătăți structura și stabilitatea acestora și de a se asigura că funcțiile lor variate, productivitatea și profitabilitatea sunt garantate într-un mod durabil. Întâlnirea sa anuală din 2019 a fost organizată la Radlje ob Dravi, leagănul managementului apropiat de natură pentru păduri, localitate situată în nordul Sloveniei. Peste 100 de experți internaționali în silvicultură și-au prezentat abordarea față de relația dintre știință și practica forestieră, sărbătorind întâlnirea de 30 de ani a Pro Silva Europa cu Conferința „Păduri pentru viitor - de la știință la oameni”. Cu această ocazie s-a discutat despre locul actual al pădurilor și silviculturii în contextul noilor provocări globale și europene, cât și despre rolul Pro Silva Europa în acest sens. Prima declarație politică a Pro Silva Europa a fost prezentată de președintele Eckartm Senitza, afirmând că o dezvoltare durabilă a Pro Silva are nevoie de o încorporare de reprezentați a proprietarilor de păduri, a administrațiilor forestiere a pădurilor de stat, dar și a oamenilor de știință, într-un mod echilibrat. Discuția principală sa concentrat pe principalele probleme urgente: cum va contribui Pro Silva la îmbunătățirea rezilienței pădurilor europene și care sunt principalele obiective ale asociației pentru viitorul apropiat.

Modelul catastrofei – vârf a solicitat atenția cercetătorilor ecologi și silvici, găsindu-și numeroase aplicații și în aceste domenii. Bazele sale matematice se regăsesc in teoria matematică a catastrofelor, din mai vastul domeniu al cercetării complexității. Dintre numeroase modele rezultate din această teorie, modelul catastrofei-vârf a fost considerat ca fiind cel mai adecvat studiului dinamicii pădurilor. Modelul se bazează pe două variabile independente, ecuația generând prin variabila de ieșire o suprafață discontinuă, ce marchează momentul manifestării catastrofei (a perturbărilor). Acest model a fost aplicat mai întâi la scară continentală în America, având ca variabile de intrare intensitatea perturbării și capacitatea marginii de masiv de a tampona efectele perturbatoare si ca variabilă de ieșire proporția speciilor pioniere/climax în compoziția noului arboret. Au fost luate în considerare toate genurile de pertubări, de la căderea unui arbore până la incendii pe mari suprafețe. Prin studiul pădurilor din Franța, au fost stabilite șase tipuri de dinamică post perturbare numite tot modele: modelul rezistență, modelul „Sisif”, modelul mozaic, modelul expansiune, modelul colonizare și modelul regenerare. Pentru fiecare din acestea s-au stabilit traiectoriile probabile de dinamică prin 4 domenii, de la stadiul de pionier până la stadiul de climax. În ultimul capitol e face o demonstrație de aplicabilitate la nivelul vegetației forestiere din țara noastră, fiind alese un număr de 21 de habitate forestiere (datorită corespondențelor cu habitatele europene) pentru care au fost indicate (tabelar) cele mai frecvente perturbări și cele mai probabile modele de dinamică succesională post perturbare. S-a considerat ca necesară prezentarea valențelor acestui model specialiștilor din România datorită importanței pe care dinamica forestieră o are din punct de vedere al ecologiei forestiere, amenajării pădurilor și învățământului silvic.

Cronica prezintă cele mai importante rezultate ale colocviului intitulat „Le bois, source de ressource durable - un acteur de la transition” și realizat în cadrul schimburilor existente din anul 2019 între SCNF (Société nationale des chemins de fer français) și Societatea franco-japoneză de tehnici industriale. Colocviul a inclus conferința propriu-zisă, găzduită la Versailles (23-25 octombrie), precum și două zile pe teren, în regiunea lorenă (nord-estul Franței) (26-27 octombrie).             Gazda colocviului a fost École nationale supérieure de paysage (ENSP), instituție de învățământ superior creată în anul 1976 și care funcționează în spațiile fostei École nationale supérieure d’horticulture, înființată la Versailles în anul 1874. Manifestarea de la Versailles a urmărit să abordeze problema asigurării și utilizării raționale și durabile a resurselor de lemn, ținând cont și de aspecte legate de biodiversitate și de funcțiile sociale ale pădurilor. În consecință, colocviul și-a propus un schimb de idei intre „actorii” care participă la producerea și transformarea „acestui material cu calități excepționale” și utilizatorii lui finali.             Cele trei zile de conferință s-au desfășurat în trei direcții: (1) Abordarea istorică și socială a pădurilor, (2) Reconcilierea resurselor de lemn cu biodiversitatea și (3) Anticipare, cu numeroase prezentări în legătură cu temele amintite.             Colocviul a continuat cu o deplasare pe teren în zona lorenă a Franței, unde gazda primei zile a vizitei pe teren a fost stațiunea de la Champenoux a Centrului de cercetări Grand Est-Nancy din cadrul INRAe, organismul de cercetare agricolă, alimentară și de mediu, inclusiv forestier, al Franței. Aici ni s-a prezentat activitatea stațiunii, care găzduiește trei unități de cercetare forestieră, laboratoarele din incinta acesteia, precum și Arboretumul Amance, aflat în proximitate. În ultima zi, participanții s-au deplasat în Forêt de Haye, un masiv forestier de cca 11.000 ha, din care 6500 ha păduri de stat, situat în apropiere de Nancy. Dintre aspectele cele mai sugestive ale vizitei pe teren se pot aminti (i) posibilitatea exploatării arborilor din rărituri  cu ajutorul harvesterelor (combine de exploatări), după însemnarea cu vopsea a exemplarelor de extras și deschiderea culoarelor de acces, (ii) problemele deosebite cu fenomenul de uscare a fagului, mai ales pe soluri foarte superficiale (doar 20-30 cm de orizont mineral), pe fondul absenței de lungă durată a precipitațiilor în decursul sezonului de vegetație, (iii) interesul special acordat speciilor rare și cu lemn prețios gen Sorbus torminalis sau Sorbus domestica în timpul aplicării operațiunilor culturale, specii a căror creștere în grosime este favorizată prin intervenții de sus, urmărind situarea lor în condiții de creștere liberă (fără competiție) la nivelul coroanei.

În 25 iunie 2021, Facultatea de Silvicultură a sărbătorit un astfel de profesor extraordinar. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava i-a acordat titlul de PROFESOR EMERITUS domnului Profesor universitar doctor inginer Radu Leontie Cenușă.Motivarea acestei distincții este fondată pe mai multe fapte:(i) rolul de creator de școală forestieră pe care Profesorul l-a avut. Și aici mă refer nu doar la rolul pe care l-a avut alături de domnul Radu Ichim, Nicolae Geambașu sau Ion Barbu în susținerea ideii de reînființare a Facultății de Silvicultură în Bucovina ci și la rolul în consolidarea colectivului și instruirea promoțiilor de silvicultori în spiritul respectului față de pădure;(ii) generoasa carieră didactică și științifică a domniei sale, activitatea sa de cercetare cuprinzând un număr impresionant de proiecte, cărți, articole sau comunicări recunoscute și apreciate de comunitatea științifică forestieră.

Profesorul Nicolae Doniţă s-a născut la Chişinău, la 20 noiembrie 1929, într-o familie de intelectuali (bunicul fiind preot la Hirişeni, apoi la Răciula, iar tatăl, Boris Doniţă, judecător şi apoi avocat la judecătoria Călăraşi). A urmat şcoala primară în oraşul natal, iar după 1940, când România este obligată să cedeze părţi însemnate din teritoriul ei, cu o populaţie majoritar românească, părăseşte Basarabia şi se refugiază împreună cu familia în teritoriul românesc nedezmembrat, unde îşi continuă studiile – liceul la Turda, iar între 1950 – 1955 cursurile Facultăţii de Silvicultură a Institutului Forestier din Braşov. Drama dezrădăcinării a fost amplificată de pericolul de a fi exmatriculat din cauza originii sale sociale, considerată „nesănătoasă” la acea vreme, și a fugii din calea comunismului, după ocupația sovietică a Basarabiei. A fost salvat de colegii de facultate care, cunoscându-l şi apreciindu-l, au refuzat în unanimitate să voteze un act discriminatoriu, în şedinţa publică în care a fost pusă în discuţie exmatricularea. La scurt timp după absolvire, după o stagiatură la OS Sebiș – județul Arad, în 1956, este angajat în cadrul Colectivului Forestier al Academiei, la recomandarea unuia dintre profesorii săi, cunoscut om de ştiinţă, academicianul C.C. Georgescu. Aici îşi începe cariera de cercetător sub conducerea profesorului Sergiu Paşcovschi, reputat cercetător, cel care a descris tipurile de pădure din România. Între timp, Colectivul Forestier este încadrat în Centrul de Cercetări Biologice, care, ulterior, devine Institutul de Biologie al Academiei. Colectivul Forestier este integrat în structura Laboratorului de Ecologie al Institutului. Lucrează alături de alţi specialişti recunoscuţi din domeniile ştiinţelor biologice şi silvice: I. Popescu-Zeletin, Al. Beldie, I. Vlad, C. Chiriţă, Gr. Eliescu, At. Haralamb, Alice Săvulescu, Ana Paucă, Ev. Soroceanu Puşcariu etc. În anul 1971, cercetătorii silvicultori din Institutul de Biologie al Academiei sunt transferaţi la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS), unde se constituie un laborator de Ecologie Forestieră. Va fi şeful acestui laborator începând cu anul 1975, până la pensionarea Domniei sale, în anul 1997. A continuat activitatea de cercetare şi după pensionare, colaborând la realizarea a numeroase proiecte de cercetare derulate în cadrul Laboratorului de Ecologie Forestieră din ICAS. A obţinut titlul de doctor în Agronomie, specialitatea Silvicultură, la Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a Universităţii din Braşov, în anul 1970, cu teza „Cercetări geobotanice şi silviculturale asupra şleaurilor din Podişul Babadag”. A obţinut două burse de pregătire profesională în Germania: i) 1970-1971 bursier Alexander von Humboldt al Institutului de Sistematică şi Geobotanică al Universităţii din Göttingen; ii) 1985-1986 bursier Alexander von Humboldt al Institutului de Silvicultură al Landului Baden-Württemberg. A publicat în calitate de autor unic, autor principal sau coautor peste 250 de lucrări ştiinţifice, din care 2 tratate (Ecologie forestieră, 1978; Silvicultura pe baze ecosistemice,1997), 30 de cărţi sau capitole de cărţi, dintre care 12 au apărut la edituri din străinătate, 15 hărţi, dintre care 2 au apărut la edituri din străinătate, 8 manuale, ghiduri de bune practici, peste 200 de articole ştiinţifice, dintre care multe au fost publicate în reviste din străinătate. În cele peste șase decenii de activitate ştiinţifică, domnul prof. dr. ing. Nicolae Doniţă s-a dezvoltat şi remarcat ca o personalitate proeminentă a ştiinţelor silvice, deschizător de drumuri, întemeietor de şcoală şi formator de specialişti, care a avut şi încă are contribuţii fundamentale la creşterea şi dezvoltarea silvologiei în ţara noastră, în domenii de mare importanţă, cum sunt: ecologia forestieră, fitocenologia şi tipologia pădurilor, cartografia forestieră, biodiversitatea pădurilor şi conservarea acesteia.

Lucrarea pe care o reproducem în acest număr al revistei Bucovina Forestieră constituie o continuare a celei prezentate în numărul anterior, care evoca întemeierea și perioada de început a învățământului silvic în Regatul României, desfășurată în cea de-a doua jumătate al sec. al XIX-lea Aceasta continuă prezentarea retrospectivă a învățământului superior silvic din România pe durata primelor 3 decenii ale sec. XX, între 1906 și 1933. Prezentarea este împărțită pe 2 perioade distincte: (i) perioada 1906-1923, subîmpărțită, la rândul ei, în două secvențe separate de primul război mondial, respectiv anterioară (1906-1916) și posterioară (1919-1923) războiului; (ii) perioada 1923-1933.

Pe 21 februarie, 2021, silvicultura românească a omagiat discret, așa cum i-a fost întreaga viață, un secol de la nașterea profesorului dr.ing. Radu Ichim, fondatorul stațiunii de cercetare a molidului de la Câmpulung-Moldovenesc.  Personalitate marcantă a științei silvice din Bucovina, dr. Radu Ichim a impus, prin forța exemplului, un standard etic și profesional greu de egalat, ce este o continuă provocare pentru noi toți. Autorii acestui editorial trec în revistă atât cărțile de referință publicate de domnul dr. Radu Ichim cât și excepționala carieră profesională a acestuia.Excepțională atât prin amplitudine – practic, domnul dr. Radu Ichim a acoperit toate sectoarele în care un inginer silvic poate funcționa – cât și prin calitatea rezultatelor, cariera domniei sale este strâns legată de silvicultura și cultura Bucovinei, în care s-a format. A absolvit un prestigios liceu „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, după care a urmat cursurile Facultății de silvicultură din București, pe care a absolvit-o în 1944. Pe lângă amplele și numeroasele rapoarte de cercetare, articole și cărți, principalul rezultat al prodigioasei sale activități este chiar revista Bucovina Forestieră.

Dacă la examenele de Bacalaureat ar fi impusă o probă specifică precum Bioeconomia, cu siguranță că multe dintre temele principale ar fi generate de activitatea economică a lui Emil Iugan, așa cum se dau azi subiecte din operele literere ale lui Liviu Rebreanu sau George Coșbuc. Năsăudean, ”fiu de oameni gospodari, crescători de animale și manager înnăscut”, așa cum este adesea prezentat de prof. univ. dr. Radu Rey, membru de onoare al Academiei Române, antreprenorul Emil Iugan a dezvoltat, pe Valea Ilvei, un model de business remarcabil. Despre Montana Iugan Silvania (MIS) se poate spune că reprezintă o paradigmă economică care își propune să creeze o economie circulară și durabilă, în care resursele biologice sunt folosite eficient și se minimizează impactul asupra mediului. Aici, bioeconomia se concentrează pe transformarea resurselor biologice într-o gamă largă de produse și soluții inovatoare, inclusiv alimente, combustibili, materiale sustenabile și biomateriale. În principal, toată această industrie impusă de Emil Iugan se bazează pe principiile solide ale bioeconomiei precum biotehnologia, ingineria genetică, agricultura sustenabilă, silvicultura durabilă și managementul adecvat al resurselor naturale. Emil Iugan a dovedit, încă acum mai bine de un deceniu, că bioeconomia reprezintă o oportunitate importantă de a răspunde noilor provocări de mediu, garantând nu numai o sustenabilitate sporită, dar și sprijinirea dezvoltării rurale, o potențială reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, o sustenabilitate sporită a ciclului de producție și răspândirea inovației industriale de-a lungul întregului lanț de valoare. Am fost la Lunca Ilvei și am văzut cum lucră împreună rotițele angrenajului dezvoltat de Emil Iugan pentru ca una dintre cele mai importante companii românești, campioană în industria lemnului, să facă și să mențină demnă performanța economică.

Bradul (Abies alba Mill.) este cea mai productivă specie de conifere din România și reprezintă aproximativ 5% din pădurile sale. În ultimele secole, pădurile de brad din Carpații României au fost exploatate intens, ceea ce a dus la o reducere substanțială a suprafeței, de la 10-15% în secolul al XIX-lea la proporția prezentă. Deși regenerarea naturală a bradului este predominantă, regenerarea artificială este folosită în special pentru creșterea stabilității, în arborete de amestec (de ex. cu molid). Datorită fructificației bune a plantajelor de brad și a calității ridicate a semințelor, materialul forestier de reproducere utilizat în prezent în lucrările de reîmpădurire provine și din plantaje. În acest studiu, am analizat cinci plantaje de brad de diferite dimensiuni și compoziții clonale situate în cele mai importante regiuni de proveniență ale României. S-au folosit microsateliți nucleari (nSSR) și markeri EST-SSR  pentru a caracteriza clonele individuale și pentru a evalua structura genetică și diversitatea genetică. 185 de clone au fost genotipate cu succes și a fost verificată prezența genotipurilor străine. Rezultatele au arătat o pierdere a alelelor odată cu scăderea numărului de clone în plantaje și o valoare crescută a diversității genetice atunci când numărul de clone este comparabil, chiar dacă originea este diferită. Analiza bayesiană a indicat că modelul de grupare este în conformitate cu originea clonelor. Informațiile genetice obținute pot contribui la înființarea noilor plantaje de brad de generație avansată și la o gestionare îmbunătățită a plantajelor.

Xylosandrus germanus (Blandford, 1894) este un potențial dăunător pentru silvicultura, pomicultura și viticultura din România. Ca urmare, este necesară identificarea de soluții tehnice pentru evitarea unor eventuale atacuri. Obiectivul cercetărilor prezentate în lucrare a fost de a testa în condiții de teren eficacitatea a două insecticide care - în condiții de laborator - au dat rezulate promițătoare în prevenirea atacului. Cele două insecticide au fost Mospilan 20 SG (20% acetamiprid) și Laser 240 SC (240 g/l spinosad). În cadrul unui experiment organizat într-un bloc complet randomizat cu cinci variante și 24 repetiții, s-au testat insecticidele menționate în concentrație de 1% cu și fără adăugarea de adjuvant (Silwet Top, concentrație 0,3%). Emulsiile preparate cu produsele fitosanitare s-au aplicat pe suprafața unor segmente subțiri de tulpini de gorun (ST) prin scufundarea acestora în emulsii timp de două minute. Anterior trătării cu insecticide, ST fuseseră ținute timp de 24 ore într-o soluție apoasă de etanol 48%. Experimentul s-a desfășurat în perioada 31.05-24.08.2022, timp în care ST au fost verificate periodic pentru marcarea și înregistrarea intrărilor de insecte. La finalul perioadei, ST au fost transferate la laborator, unde au fost stocate în congelator până la analizarea amănunțită, prin secționare și despicare pentru a observa care era situația galeriilor și a insectelor din acestea. Pentru evaluarea eficacității tratamentelor s-au luat în considerare: numărul de galerii de X. germanus per segment (GST), numărul de femele de X. germanus cu descendenți per segment (FDST) și numărul de descendenți per segment (DST), iar pentru a vedea dacă tratamentele au avut eventuale efecte subletale s-a analizat numărul de descendenți per femelă și impactul tratamentelor asupra dezvoltării insectelor din ST.     Intensitatea atacului a crescut de-a lungul perioadei de experimentare, mai rapid în primele 16 zile și apoi tot mai lent, ajungând la final la 58,0 galerii/ST (mediana) la ST martor și la 32,0 galerii/ST la ST tratate doar cu acetamiprid, respectiv la 48,5 galerii/ST în cazul tratamentului cu sponosad. Tratamentele care s-au făcut cu amestec de insecticid și adjuvant au avut performațe mai slabe. Ca urmare, eficacitatea tratamentelor a fost cuprinsă între 50,7% (acetamiprid) și 9,3% (spinosad + adjuvant) după primele16 zile, respectiv între 41,5% și 9,4% la aceleași două variante. În ce privește FDST, valorile mediate au variat între 8,0 (la martor) și 3,0 (la acetamiprid și acetamiprid + adjuvant), dar diferențele dintre variante nu au fost asigurate statistic. Totuși, valoare cea mai mică (50,7%) a proporției femelelor cu descendenți din totalul femelelor găsite în galerii la finalul experimentul a fost la tratamentul cu acetamiprid + adjuvant și valoarea respectivă s-a deosebit statistic de cele de la celelalte variante. Valorile mediane ale DST au fost cuprinse între 23,0 (la martor) și 9,0 (la acetamiprid + adjuvant), sugerând o reducere consistentă cauzată de tratamente, însă diferențe dintre variante nu au fost asigurate statistic din cauza variabilității foarte mari a valorilor. În cazul numărului de descendeți per femelă mediana a avut aceeași valoare (3,0) la toate variantele, deși distribuțiile au fost diferite ca formă, iar dezvoltarea insectelor pare să fi fost frânată de acțiunea substanțelor cu care au venit în contact femelele. În condiții de teren, acetamipridul a avut o eficacitate doar cu puțin mai scăzută decât în condiții de laborator, dar spinosadul a avut o eficacitate mult mai redusă, chiar și numai după primele 16 zile. Adjuvantul Silwet Top nu a avut efectul scontat, ci mai degrabă unul contrar, de diminuare a eficacității tratamentelor.