• Revista pădurilor, ianuarie 1943; • Viaţa forestieră, caetul II 1942; • Forstwissenschaftliches Centralblatt, 12, 1942; • Holz als Roh- und Werkstoff, ianuarie 1943; • Wild und Hund 51-52, 1943; • Carpații, 3, 1943; • Revista vânătorilor, 3, 1943.

fără rezumat

Titlul acestui editorial este o aluzie la sloganului lui Lenin „învățați, învățați, învățați” și abordează numeroasele probleme și erori raportate de majoritatea utilizatorilor platformei SUMAL 2.0, noul sistem de urmărire a masei lemnoase din pădurile României. Primul paragraf se referă la legea conservării masei, care i-a inspirat probabil pe cei ce au conceput algoritmul de bază al noului sistem, fără a lăsa nici cea mai mica marjă pentru erorile de măsurare sau de estimare. Astfel, precizia este absurd de ridicată, în centimetric cubi a volumelor, în timp ce erorile de estimare sunt de ordinul zecilor de procente. Discuția este condusă spre tematica mai amplă a aplicării inteligenței artificiale și a programelor de calculator, ce au ratat oportunitatea de a contribui la creșterea productivității muncii. Probabil cea mai mare vulnerabilitate a sistemului SUMAL se datorește principiului ingineriei inverse care, folosit cu o oarecare abilitate, permite „albirea” unor cantități intrate ilegale. Dată fiind complexitatea exploatării și prelucrării lemnului, a exprima totul în metri cubi este ca și cum în rețeta unei prăjituri cantitatea necesară de făină s-ar exprima în grame de grâu (ce urmează a fi măcinat), cantitatea de zahăr în grame de sfeclă sau trestie de zahăr, iar ouăle în grame de porumb folosit pentru hrănirea găinilor. Articolul se încheie cu reproducere unei poezii parodice semnate de Marin Sorescu, intitulată Grija. Am revenit la creația soresciană întrucât Google scholar, celebrul motor de căutare a referințelor bibliografice, i-a atribuit lui Marin Sorescu, la aproape două decenii după acesta a trecut la cele veșnice, un articol de poziție  publicat de noi în Bucovina Forestieră, considerând că autorul mottoului este autorul articolului.

Institutul de Silvicultură Câmpulung Moldovenesc a luat fiinţă ca urmare a apariţiei Decretului Lege nr. 175 publicat în Monitorul Oficial nr. 177 din 3 august 1948 pentru „Reforma învăţământului public” din Republica Populară Română şi prin decretul nr. 312 publicat în Monitorul Oficial nr. 261 din 9 noiembrie 1948 pentru reorganizarea învăţământului superior. Prin aceste reforme s-a urmărit realizarea unei mai ample dezvoltări a reţelei unităţilor de învăţământ de toate gradele şi toate specialităţile, cu o repartizare cât mai largă pe teritoriul ţării. Faptul a condus la crearea posibilităţilor de cuprindere a unui număr cât mai mare dintre copiii şi tinerii ţării, indiferent de posibilităţile lor materiale, în procesul de învăţământ.

Acest editorial își propune să marcheze aniversarea a 30 de ani de la înființarea Facultatății de Silvicultură din Suceava. Nu printr-o secvență standard de evenimente înregistrate în timp, ci într-o formă mai puțin rigidă fără clișeele utilizate de obicei în astfel de ocazii. Este mai degrabă o încercare de a surprinde schimbarea stării de spirit în timp a celor implicați: profesori și studenți. Acesta este un scurtmetraj al vieții care descrie cum a început totul și cum am evoluat din primele etape ale existenței facultății noastre.

Rubrica „Restituiri” este dedicată aniversării celor 30 ani de învățământ silvic superior la Suceava și grupează trei dintre materialele–document ce sunt readuse atenției cititorilor cu scopul vădit de a le primeni amintirile unora sau de a oferi altora câteva pagini din istoria acestei instituții ce ar fi putut rămâne ascunse în rafturile prăfuite ale arhivei. Pentru a înțelege cum a luat ființă Facultatea de Silvicultură din Suceava este nevoie de un exercițiu de imaginație pentru cei care nu au fost direct implicați, care necesită totuși niște repere de prezentare a contextului general al stării Universității „Ștefan cel Mare” în 1990. Astfel se justifică includerea unui prim material ce oferă informații privind cadrul existent la acea vreme, cu câteva referiri la istoricul Institutului de Învățământ Superior din Suceava, la numărul de studenți pe profiluri și forme de învățământ la momentul transformării în Universitate, la spațiile de învățământ și cadrele didactice existente, precum și, foarte interesant pentru facultatea noastră, o listă cu cadre didactice propuse a fi încadrate la specializarea „Silvicultură și Exploatare Forestieră”, cum s-a intenționat să se numească inițial. Perioada de început, anevoioasă şi plină de provocări, a fost marcată de puternica personalitate a profesorului Ioan Milescu, cel care şi-a asumat responsabilitatea conducerii proaspăt înfiinţatei facultăţi în calitate de decan. Următoarele două documente reprezintă dovezi ale profesionalismului, tactului şi spiritului progresist care l-au caracterizat. „Învăţământ silvic superior la Suceava” este, pe de o parte, o declaraţie de ataşament la valorile tradiţionale şi o expresie a misiunii asumate de promovare a unui învățământ modern, iar pe de altă parte un apel la dezvoltarea colaborării cu Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov în „aceeași misiune nobilă, (…) susținându-se și completându-se în direcția aceluiași scop final”. „Am împărtășit și susținut opinia că existența mai multor școli de același profil și nivel între fruntariile țării are menirea de a stimula procesul de învățământ și de cercetare științifică”, spunea profesorul Ioan Milescu. Profilul profesional al viitorului inginer forestier este tema lucrării „Formarea specialiștilor silvici pentru silvicultura secolului XXI” susţinută la Academia Română în martie 1992. Ideile expuse atunci sunt mai valabile ca oricând astăzi: formarea unor „specialiști integri, cu o largă orientare spre viitor”, „flexibilitatea procesului de învățământ”, pregătirea absolvenţilor complex şi multidisciplinar astfel încât aceştia „să gândească și să acționeze în mod independent, eliberați de stresul obligativității de a se încadra strict în norme sau diferite alte proceduri cu pretenții de generalizare”. Profesorul Ioan Milescu atenţiona cu acea ocazie asupra unui mare pericol: „aspectele unor atitudini sau politici conjuncturale, ca și tentativele de a considera pădurea capital electoral se dovedesc dezastruoase pentru viitorul silviculturii”. Vi se pare cunoscut?

Concentrată pe fenomenul exploatărilor ilegale de pădure din România, cercetarea actuală se ancorează în disciplina politicilor publice, dorind să intervină în procesul de re-definire a problemei.  Ambele obiective ale studiului sunt legate de această etapă a ciclului: A. identificarea activităților forestiere ilegale (conținutul problemei) și B. identificarea și verificarea părților interesate ambele elemente fiind specifice României. Ca metodologii au fost utilizate analiza documentară, analiza conținutului și tehnica interviului (pentru A) și tehnica „snow-ball” aplicată unui eșantion media on-line (pentru B). Pentru etapa de analiză a stakeholderilor a fost propus un model nou, „Tipologia Rolului Propus în Proiect” (TRPP) care permite celui care formulează politica publică să apropie rolurile stakeholderilor de cele mai importante caracteristici ale acestora: puterea și interesele, aspect esențial în cadrul fazei de implementare a măsurilor.  În secundar au fost notate anumite limite ale PNCTIA, considerată prima (și singura) propunere de politici publice dezvoltată de autoritatea forestieră centrală.

Ocolul Silvic Putna gestionează păduri formate preponderent din specii de rășinoase (molid 42%, brad 19%, fag 38%), context în care apar o serie de probleme legate de controlul dăunărorilor. Cele mai importante insecte, pentru care se impun măsuri de control, sunt Lymantria monacha în pădurile de molid și Orchestes fagi în pădurile de fag. În plantațiile tinere, Hylobius abietis și populațiile de vânat (Cervidae) afectează puieții și arborii tineri prin vătămarea scoarței. Doborâturile și rupturile provocate de vânt și a zăpadă, dispersata sau în masă,crează probleme dificile, în special în arboretele dense și în arboretele tinere deteriorate. Uscarea bradului (Abies alba) este un fenomen care s-a intensificat în ultimii zece ani, în special în arboretele bătrâne.

Fără rezumat

Profesorul Nicolae Doniţă s-a născut la Chişinău, la 20 noiembrie 1929, într-o familie de intelectuali (bunicul fiind preot la Hirişeni, apoi la Răciula, iar tatăl, Boris Doniţă, judecător şi apoi avocat la judecătoria Călăraşi). A urmat şcoala primară în oraşul natal, iar după 1940, când România este obligată să cedeze părţi însemnate din teritoriul ei, cu o populaţie majoritar românească, părăseşte Basarabia şi se refugiază împreună cu familia în teritoriul românesc nedezmembrat, unde îşi continuă studiile – liceul la Turda, iar între 1950 – 1955 cursurile Facultăţii de Silvicultură a Institutului Forestier din Braşov. Drama dezrădăcinării a fost amplificată de pericolul de a fi exmatriculat din cauza originii sale sociale, considerată „nesănătoasă” la acea vreme, și a fugii din calea comunismului, după ocupația sovietică a Basarabiei. A fost salvat de colegii de facultate care, cunoscându-l şi apreciindu-l, au refuzat în unanimitate să voteze un act discriminatoriu, în şedinţa publică în care a fost pusă în discuţie exmatricularea. La scurt timp după absolvire, după o stagiatură la OS Sebiș – județul Arad, în 1956, este angajat în cadrul Colectivului Forestier al Academiei, la recomandarea unuia dintre profesorii săi, cunoscut om de ştiinţă, academicianul C.C. Georgescu. Aici îşi începe cariera de cercetător sub conducerea profesorului Sergiu Paşcovschi, reputat cercetător, cel care a descris tipurile de pădure din România. Între timp, Colectivul Forestier este încadrat în Centrul de Cercetări Biologice, care, ulterior, devine Institutul de Biologie al Academiei. Colectivul Forestier este integrat în structura Laboratorului de Ecologie al Institutului. Lucrează alături de alţi specialişti recunoscuţi din domeniile ştiinţelor biologice şi silvice: I. Popescu-Zeletin, Al. Beldie, I. Vlad, C. Chiriţă, Gr. Eliescu, At. Haralamb, Alice Săvulescu, Ana Paucă, Ev. Soroceanu Puşcariu etc. În anul 1971, cercetătorii silvicultori din Institutul de Biologie al Academiei sunt transferaţi la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS), unde se constituie un laborator de Ecologie Forestieră. Va fi şeful acestui laborator începând cu anul 1975, până la pensionarea Domniei sale, în anul 1997. A continuat activitatea de cercetare şi după pensionare, colaborând la realizarea a numeroase proiecte de cercetare derulate în cadrul Laboratorului de Ecologie Forestieră din ICAS. A obţinut titlul de doctor în Agronomie, specialitatea Silvicultură, la Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a Universităţii din Braşov, în anul 1970, cu teza „Cercetări geobotanice şi silviculturale asupra şleaurilor din Podişul Babadag”. A obţinut două burse de pregătire profesională în Germania: i) 1970-1971 bursier Alexander von Humboldt al Institutului de Sistematică şi Geobotanică al Universităţii din Göttingen; ii) 1985-1986 bursier Alexander von Humboldt al Institutului de Silvicultură al Landului Baden-Württemberg. A publicat în calitate de autor unic, autor principal sau coautor peste 250 de lucrări ştiinţifice, din care 2 tratate (Ecologie forestieră, 1978; Silvicultura pe baze ecosistemice,1997), 30 de cărţi sau capitole de cărţi, dintre care 12 au apărut la edituri din străinătate, 15 hărţi, dintre care 2 au apărut la edituri din străinătate, 8 manuale, ghiduri de bune practici, peste 200 de articole ştiinţifice, dintre care multe au fost publicate în reviste din străinătate. În cele peste șase decenii de activitate ştiinţifică, domnul prof. dr. ing. Nicolae Doniţă s-a dezvoltat şi remarcat ca o personalitate proeminentă a ştiinţelor silvice, deschizător de drumuri, întemeietor de şcoală şi formator de specialişti, care a avut şi încă are contribuţii fundamentale la creşterea şi dezvoltarea silvologiei în ţara noastră, în domenii de mare importanţă, cum sunt: ecologia forestieră, fitocenologia şi tipologia pădurilor, cartografia forestieră, biodiversitatea pădurilor şi conservarea acesteia.