Forests play an essential role in supporting nature-based tourism, providing valuable ecosystem services and recreational spaces for tourists. The present study explores tourists' perceptions of forest management along Via Transylvanica route in order to assess their acceptability and to identify obstacles and difficulties associated with contribution of forests to sustainable nature-based tourism. The data collection is based on a questionnaire applied to a diversified sample of visitors. The results reveal significant support for measures such as a ban on clear felling and the establishment of buffer zones without forestry activities along the touristic path. There was also a high acceptance rate for the implementation of informational measures, such as the installation of information boards about forestry activities being carried out in the area of the trail. The study shows existing correlations between tourists' perceptions and socio-demographic factors, highlighting differences according to age, level of studies and living environment (rural or urban). The findings suggest that a balanced combination of direct (regulations and restrictions) and indirect (education and communication) management measures can facilitate forest conservation and increase the attractiveness of forests for tourism along Via Transilvanica trail. | Pădurile joacă un rol esențial în susținerea turismului bazat pe natură, oferind servicii ecosistemice valoroase și spații recreative pentru turiști. Studiul de față explorează percepția turiștilor asupra măsurilor de gestionare a pădurilor limitrofe traseului Via Transilvanica, cu scopul de a identifica astfel obstacolele și dificultățile asociate implementării unui turism bazat pe natură. Analiza a fost realizată cu ajutorul unui chestionar aplicat unui eșantion de vizitatori individuali, iar rezultatele relevă un sprijin semnificativ pentru măsuri precum interzicerea tăierilor rase sau stabilirea unor zone tampon fără lucrări silviculturale. De asemenea, s-a constatat o deschidere ridicată pentru măsuri precum instalarea panourilor informative despre activitățile forestiere ce se execută în zona traseului. Studiul arată că există corelații semnificative între percepțiile turiștilor și unii factori socio-demografici, subliniind diferențe în funcție de vârstă, nivelul de studii și mediul din care provin turiștii (rural sau urban) de luat în considerare pentru o comunicare publică adaptată. Concluziile sugerează că o combinație echilibrată între măsuri de gestionare directă (reglementări și restricții) și indirectă (educație și comunicare) poate facilita menținerea funcțiilor sociale și culturale ale pădurilor și creșterea atractivității turistice a acestora pe traseul Via Transilvanica.

Forest definition not only determines the incidence of forest law and policies but is also the basis of national forest inventories, having a direct impact on the estimations of critical forest resource indicators, such area covered with forests or other wooded land area. In the context of the development of policies to expand forested areas in European countries, the paper aimed to identify and compare the definitions used at international level (FAO, EU) with the definitions present in the legislation of some European countries and the definitions used by national forest inventories, with a special focus on how forests or forest vegetation installed on former agricultural land are treated. We have analysed the definitions found in different EU regulations, as well as the definitions in 8 European jurisdictions selected to cover various political and institutional situations. We have identified important differences both within the same country and between the countries compared, between the legal definition and that used by the national forest inventory of the state, respectively regarding the threshold values and the criteria in force for a land covered with forest vegetation to be classified as forest. To regulate the possibility of reconversion to agriculture of lands on which the forest has settled naturally, some countries use the characteristics of the forest vegetation (degree of canopy closure), while others define a transition time calculated from the moment of abandonment of the land, during which the owner can choose between forestry and agricultural use of the land. The administrative processes leading to the classification of a land covered with forest vegetation as forest vary in decision complexity, being encountered both situations of automatic application of a regulatory instrument, and situations of negotiation at local level of the forest boundaries through territorial planning instruments. Although the diversity of definitions and tools for defining forest is primarily of interest to the policy for forest extension on former agricultural lands, we suggest that the legal definition of forest will soon be in the spotlight due to the intensification of the political discourse on rewilding as a management option for marginal agricultural lands. | Definiția pădurii nu numai că determină incidența politicilor forestiere, dar are și un impact direct asupra estimării unor indicatori importanți ai resursei forestiere, dintre care cei mai relevanți sunt suprafața acoperită cu păduri și suprafața acoperită cu alte forme de vegetație forestieră. În contextul dezvoltării politicilor de extindere a suprafețelor împădurite în statele europene, lucrarea și-a propus să identifice și să compare definițiile utilizate la nivel internațional (FAO, UE) cu definițiile prezente în legislația unor state europene și definițiile folosite de inventarele forestiere naționale, cu o atenție specială asupra modului în care sunt tratate pădurile sau vegetația forestieră instalate pe foste terenuri agricole. Am analizat definiția pădurii prezentă în diferite reglementări europene, precum și definiția pădurii în opt jurisdicții europene, selectate pentru a acoperi situații juridice și politice diverse. Am identificat diferențe importante atât în cadrul aceluiași stat, dar și între statele comparate, între definiția juridică și cea utilizată de inventarul forestier național al statului, respectiv în privința valorilor-prag și a criteriilor în vigoare pentru ca un teren acoperit cu vegetație forestieră să fie clasificat ca pădure. Pentru a reglementa asupra posibilității de reconversie la agricultură a terenurilor pe care pădurea s-a instalat natural, unele țări utilizează caracteristicile vegetației forestiere (gradul de închidere a coronamentului), iar altele definesc un timp de tranziție calculat de la momentul abandonării terenului, timp în care proprietarul poate alege între folosința forestieră și cea agricolă a terenului. Procesele administrative care conduc la clasificarea unui teren acoperit cu vegetație forestieră ca fiind pădure variază ca și complexitate de decizie, fiind întâlnite atât situații de aplicare automată a unui instrument de reglementare, cât și situații de negociere la nivel local a limitelor pădurii prin planurile de amenajare teritorială. Deși diversitatea de definiții și instrumente pentru definirea pădurii interesează în primul rând politica de stimulare a creșterii suprafeței pădurilor pe seama fostelor terenuri agricole, sugerăm că definiția juridică a pădurii va fi în curând în centrul atenției datorită intensificării discursului politic privind renaturarea (rewilding) ca opțiune de gestionare a terenurilor agricole marginale.