Articolul rezumă periplul revistei Bucovina Forestieră, ce împlinește în 2023 opt decenii de la apariția primului număr. Prima parte a articolului conține o serie de citate din primul editorial al revistei, precum și conținutul primului număr, inclusiv autorii articolelor respective. Structura primului număr a rămas neschimbată de-a lungul anilor, fapt ce dovedește nu doar consecvență, ci și larga deschidere către diverse categorii de cititori, revista nefiind dedicată doar publicării articolelor științifice. În partea a doua a articolui este omagiată personalitatea d-lui dr. Radu Ichim, ce s-a implicat cel mai mult nu doar în reluarea activității editoriale, ci și în formarea unui colectiv redacțional puternic motivat de apartenența la corp profesional ce a căutat și cauntă în continuaer să mențină standarde profesionale menite a proteja nu doar pădurile și pe cei ce locuiesc în proximitatea lor.

Pesticidele sunt produse de natură chimică sau biologică, utilizate în controlul populațiilor de organisme dăunătoare de orgine animală sau vegetală. Au cunoscut o largă utilizare în agricultură, unde au fost folosite din cele mai vechi timpuri. În silvicultura din România au fost promovate mai ales după naționalizarea pădurilor, atât silvicultorii cât și conducerea țării fiind preocupați de obținerea unor producții cât mai ridicate de masă lemnoasă. Cele mai utilizate au fost și rămân în continuare insecticidele. Acestea au fost folosite în mod deodebit în controlul populațiilor de insecte defoliatoare a pădurilor de stejar (Lymantria dispar, Tortrix viridana, specii de geometride). Se disting trei perioade importante în aplicarea insecticidelor, acestea fiind strâns legate de substanța activă ce a stat la baza obținerii, cât și de eficiența economică a utilizării lor. În prima perioadă (1954-1985) au fost utilizate produse organoclorurate, total neselective și persistente, pe bază de DDT și HCH, inițial în doze deosebit de mari (30-40 kg/ha), cu efecte nefavorabile majore asupra mediului, faunei și sănătății umane. S-a impus derularea unor lucrări de cercetare, care să conducă la eliminarea acestor neajunsuri, reușindu-se reducerea considerabilă a normelor de consum ale acestor categorii de insecticide  la doar un 1kg/ha. Utilizarea îndelungată a produselor organoclorurate a condus însă la apariția fenomenului de rezistență încă de la începutul anilor 1960, manifestat de către un număr important de specii. S-a procedat la utilizarea unor altfel de insecticide, de asemenea neselective, precum produsele organofosforice și piretroizii de sinteză (1986-1990). Nici aplicarea acestor categorii de insecticide nu a fost benefică din punct de vedere ecologic, majoritatea studiilor indicând concentrații ridicate ale acestor produse în sol și în lanțurile trofice din ecosistemele forestiere. O etapă nouă (după anul 1990), legat de folosirea insecticidelor în combaterea dăunătorilor forestieri, a constituit-o cea a utilizării pesticidelor selective, chimice și biologice, aplicate în doze extrem de reduse și cu impact minimal asupra entomofaunei utile, mediului și sănătății omului. În prezent ne aflăm într-o perioadă de tranziție, certificarea FSC a pădurilor fiind deosebit de limitativă în folosirea pesticidelor în controlul organismelor dăunătoare.

Asigurarea unei gestionări durabile a pădurilor este principiul fundamental al managementului forestier și e adresată la nivel legislativ în România, silvicultorii fiind provocați să răspundă și să se adapteze cerințelor și condițiilor unei societăți moderne, societate aflată într-o continuă evoluție. Astfel, competențele oferite de învățământul superior silvic trebuie în permanentă adaptate pentru a ține pasul cu evoluția societății. Prezentul studiu are drept scop analiza percepțiilor studenților anului I din cadrul Facultății de Silvicultură din Suceava asupra gestionării pădurilor din România. Pentru realizarea studiului s-a folosit metoda anchetei pe bază de chestionar. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 252 de studenți (197 băieți și  55 fete) în perioada 2015-2020. 75% dintre respondenți consideră că pădurile României nu sunt gestionate corespunzător, că aceste păduri sunt tăiate abuziv și ilegal (84%) și mult mai mult decât în ​​alte țări europene (75%). În ceea ce privește tăierile de pădure în următorii 10 ani, 56% sunt de părere că acestea ar trebui oprite total în timp ce 23% consideră că mai degrabă nu. Părerile studenților anului I asupra imaginii gestionării pădurilor private sunt împărțite în mod egal. Astfel 34% consideră că imaginea s-a deteriorat, 33% consideră că imaginea s-a îmbunătățit și 33% că a rămas la fel. În cazul gestionării pădurilor de stat procentul celor care cred că situația s-a deteriorat este identic cu al celor care cred că situația a rămas la fel (38%). Doar 24% consideră că situația s-a îmbunătățit. Studiul oferă  informații esențiale atât pentru direcțiile de comunicare cu publicul larg și de îmbunătățire a educației forestiere la nivel pre-universitar pentru de-mitizarea unor teme percepute distorsionat față de realitățile datelor statistice existente, dar și asupra direcțiilor de îmbunătățire a curriculei universitare necesar a fi adaptate pentru a adresa cu fundamente științifice preocupările studenților privind problematicile de gestionare a pădurilor naționale.

Mihai-Leonard Duduman: Metodologia Cercetării Științifice în Silvicultură - Volumul 1 - Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, 2023. 151p. ISBN 978-973-666-782-4 Gruiță Ienășoiu, Frink József Pál, Gabriel Lazăr, Diana Vasile și Adrian Indreica: Plante identificate în pătura erbacee în rețelele de cercetare și monitorizare forestieră existente în România - Ghid ilustrat- Editura Silvică, 2022. 256p. ISBN 978-606-8020-87-7

Modelul catastrofei – vârf a solicitat atenția cercetătorilor ecologi și silvici, găsindu-și numeroase aplicații și în aceste domenii. Bazele sale matematice se regăsesc in teoria matematică a catastrofelor, din mai vastul domeniu al cercetării complexității. Dintre numeroase modele rezultate din această teorie, modelul catastrofei-vârf a fost considerat ca fiind cel mai adecvat studiului dinamicii pădurilor. Modelul se bazează pe două variabile independente, ecuația generând prin variabila de ieșire o suprafață discontinuă, ce marchează momentul manifestării catastrofei (a perturbărilor). Acest model a fost aplicat mai întâi la scară continentală în America, având ca variabile de intrare intensitatea perturbării și capacitatea marginii de masiv de a tampona efectele perturbatoare si ca variabilă de ieșire proporția speciilor pioniere/climax în compoziția noului arboret. Au fost luate în considerare toate genurile de pertubări, de la căderea unui arbore până la incendii pe mari suprafețe. Prin studiul pădurilor din Franța, au fost stabilite șase tipuri de dinamică post perturbare numite tot modele: modelul rezistență, modelul „Sisif”, modelul mozaic, modelul expansiune, modelul colonizare și modelul regenerare. Pentru fiecare din acestea s-au stabilit traiectoriile probabile de dinamică prin 4 domenii, de la stadiul de pionier până la stadiul de climax. În ultimul capitol e face o demonstrație de aplicabilitate la nivelul vegetației forestiere din țara noastră, fiind alese un număr de 21 de habitate forestiere (datorită corespondențelor cu habitatele europene) pentru care au fost indicate (tabelar) cele mai frecvente perturbări și cele mai probabile modele de dinamică succesională post perturbare. S-a considerat ca necesară prezentarea valențelor acestui model specialiștilor din România datorită importanței pe care dinamica forestieră o are din punct de vedere al ecologiei forestiere, amenajării pădurilor și învățământului silvic.

Prezentul editorial discută o serie de aspecte ridicate de noul cod silvic, document programatic ce finalizează o triadă participativă, ce a mobilizat, în ultimii cinci ani, o serie de specialiști și de factori interesați, într-un demers teoretic și practic fără precedent: s-a pornit de la valori și principii, apoi s-a formulat o strategie forestieră și, în baza ei, proiectul unui nou cod silvic. Articolul nu pune în discuție oportunitatea unor prevederi sau schimbări de încadrare juridică a unor delicte silvice, ci explică mai degrabă niște consecințe previzibile ale acestor schimbări, în contextul în care autoritățile cu atribuții de control, inclusiv poliția, nu pot instrumenta corect o serie de dosare penale. Pe de o parte, mai există o serie de aspecte controversate privind modul de raportare la amenajamentele silvice dar, pe de altă parte, s-a rezolvat și spinoasa problemă a evaluării de mediu, ce se va face simultan cu descrierea parcelară (teoretic ).

Duglasul verde a fost introdus în Ocolul silvic Călimănești la începutul secolului al 20-lea. În prezent, există 78 de arborete cu duglas verde care acoperă 1451,1 ha, din care specia se întâlnește pe 389,15 ha. Doar șapte din aceste arborete sunt pure (ponderea duglasului verde cel puțin 80%), în timp ce majoritatea lor (71) sunt amestecate atât cu specii de rășinoase (spre exemplu, molid, brad, pin silvestru și larice european), cât și de foioase (predominant fag, gorun, carpen, paltin de munte, dar și cireș pădureț, tei cu frunză mică și frasin comun). Specia a fost utilizată mai ales în etajul de vegetație al fagului, la altitudini cuprinse între 250 și 1100 m. În consecință, solurile de sub aceste arborete sunt foarte variate, de la cele brune la brune podzolice sau chiar podzoluri. Duglasul verde a prezentat o rezistență remarcabilă la boli și dăunători, precum și inexistența vătămărilor de zăpadă sau vânt. Pe întreaga suprafață cercetată, diametrele și înălțimile speciei au fost mai mari decât ale celor coabitante, fie rășinoase sau foioase. În cel mai bătrân arboret (vârsta 115 ani), duglasul verde a atins 83,2 cm în diametru și 40,5 m în înălțime, cu o producție de lemn de 1167.1 m3 ha-1.

Studenții pasionați de științe în domeniul silviculturii și protecției mediului au avut o nouă oportunitate de a se întâlni și de a-și împărtăși idei și experiențe. Sub îndrumarea Facultăților de Silvicultură din Suceava și Brașov, a avut loc în Vatra Dornei, județul Suceava, în perioada 26-27 mai 2023, cea de a VIII-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești pe teme de silvicultură și protecția mediului. La acest eveniment au participat studenți din șase centre universitare din țară, sesiunea având loc la Centrul de Pregătire și Formare Continuă al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrările susținute au acoperit o gamă diversă de teme. În urma prezentărilor fiecare student a primit câte o diplomă de participare și câte o carte, iar cele mai bune lucrări de la fiecare universitate au fost premiate de către sponsorul evenimentului ASFOR oferind o sumă de 700 de lei, o carte și o revistă. A doua zi a sesiunii a fost dedicată unei excursii tematice care a avut loc în Parcul Național Călimani.

Cronica prezintă cele mai importante rezultate ale colocviului intitulat „Le bois, source de ressource durable - un acteur de la transition” și realizat în cadrul schimburilor existente din anul 2019 între SCNF (Société nationale des chemins de fer français) și Societatea franco-japoneză de tehnici industriale. Colocviul a inclus conferința propriu-zisă, găzduită la Versailles (23-25 octombrie), precum și două zile pe teren, în regiunea lorenă (nord-estul Franței) (26-27 octombrie).             Gazda colocviului a fost École nationale supérieure de paysage (ENSP), instituție de învățământ superior creată în anul 1976 și care funcționează în spațiile fostei École nationale supérieure d’horticulture, înființată la Versailles în anul 1874. Manifestarea de la Versailles a urmărit să abordeze problema asigurării și utilizării raționale și durabile a resurselor de lemn, ținând cont și de aspecte legate de biodiversitate și de funcțiile sociale ale pădurilor. În consecință, colocviul și-a propus un schimb de idei intre „actorii” care participă la producerea și transformarea „acestui material cu calități excepționale” și utilizatorii lui finali.             Cele trei zile de conferință s-au desfășurat în trei direcții: (1) Abordarea istorică și socială a pădurilor, (2) Reconcilierea resurselor de lemn cu biodiversitatea și (3) Anticipare, cu numeroase prezentări în legătură cu temele amintite.             Colocviul a continuat cu o deplasare pe teren în zona lorenă a Franței, unde gazda primei zile a vizitei pe teren a fost stațiunea de la Champenoux a Centrului de cercetări Grand Est-Nancy din cadrul INRAe, organismul de cercetare agricolă, alimentară și de mediu, inclusiv forestier, al Franței. Aici ni s-a prezentat activitatea stațiunii, care găzduiește trei unități de cercetare forestieră, laboratoarele din incinta acesteia, precum și Arboretumul Amance, aflat în proximitate. În ultima zi, participanții s-au deplasat în Forêt de Haye, un masiv forestier de cca 11.000 ha, din care 6500 ha păduri de stat, situat în apropiere de Nancy. Dintre aspectele cele mai sugestive ale vizitei pe teren se pot aminti (i) posibilitatea exploatării arborilor din rărituri  cu ajutorul harvesterelor (combine de exploatări), după însemnarea cu vopsea a exemplarelor de extras și deschiderea culoarelor de acces, (ii) problemele deosebite cu fenomenul de uscare a fagului, mai ales pe soluri foarte superficiale (doar 20-30 cm de orizont mineral), pe fondul absenței de lungă durată a precipitațiilor în decursul sezonului de vegetație, (iii) interesul special acordat speciilor rare și cu lemn prețios gen Sorbus torminalis sau Sorbus domestica în timpul aplicării operațiunilor culturale, specii a căror creștere în grosime este favorizată prin intervenții de sus, urmărind situarea lor în condiții de creștere liberă (fără competiție) la nivelul coroanei.

Serviciile ecosistemice culturale oferă o serie de beneficii pentru bunăstarea umană, dar dintr-o perspectivă identitară. Aceste beneficii includ experiențe estetice, cunoștințe și abilități, spiritualitate, implicarea în conservarea naturii, ceea ce înseamnă că, indirect, serviciile culturale asigură conservarea tuturor formelor de viață. Conceptul de servicii culturale ale ecosistemelor a devenit din ce în ce mai important în ultimii ani, deoarece ajută la înțelegerea valorii socio-culturale a pădurilor și la echilibrarea intereselor părților interesate în gestionarea pădurilor. În România, serviciile ecosistemice sunt recunoscute prin funcțiile de protecție și de producție atribuite pădurilor. Din fericire, sistemul forestier românesc integrează numeroase servicii ecosistemice în procesul de elaborare a managementului forestier, prima corelație între categoriile funcționale specifice fiecărui tip de arboret și măsurile silvice propuse. Mai mult decât atât, instrumentele de politică forestieră mixtă pentru serviciile ecosistemice forestiere fac referire la documentele necesare privind armonizarea planificării silvice cu planul de management al ariilor naturale protejate și cu cele complementare oferite de sistemul de certificare FSC. Serviciile ecosistemice culturale se confruntă cu mai multe provocări, una dintre acestea fiind lipsa unor concepte coerente care împiedică evaluarea și integrarea serviciilor ecosistemice forestiere în proiectarea arhitecturii peisajului. Rezultatele analizei arată că pădurile cu rol cultural identificate prin procesul de certificare se referă, în general, la pădurile din apropierea clădirilor culturale și/sau de patrimoniu (cum ar fi bisericile și mănăstirile) sau la pădurile care oferă valori estetice și/sau recreative importante. În mod evident, certificarea managementului forestier contribuie, printr-o abordare metodologică simplă, la identificarea pădurilor cu rol cultural, în special în situațiile în care planurile de management forestier nu le acordă prioritate din cauza limitărilor impuse de criteriile de zonare funcțională. Mai mult de 40% din pădurile culturale analizate au un rol recreativ și ecoturistic, urmate de cele cu valoare spirituală sau religioasă, cu 18% din suprafața totală a pădurilor culturale analizate. Deși prin acest studiu au fost identificate șapte tipuri de servicii ecosistemice culturale, componenta de diversitate culturală este imposibil de diferențiat la nivel național, deoarece diversitatea culturală implică existența populațiilor indigene. În schimb, studiul poate fi extins la o scară mai mare pentru a identifica mai multe păduri cu valoare inspirațională sau estetică, ambele valorificate la nivel de peisaj.